Acasă Regional Lucrări pe DN15, la Dumbrăvioara. Circulație deviată temporar

Lucrări pe DN15, la Dumbrăvioara. Circulație deviată temporar

0

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov anunță restricții temporare de circulație pe DN15, pe segmentul Târgu Mureș – Reghin, în zona pasajului de la Dumbrăvioara.

Miercuri, 4 iunie 2025, în intervalul 9:00 – 12:00, se vor executa lucrări de reparații, ceea ce impune închiderea unui sens de circulație.

Potrivit DRDP Brașov, traficul dinspre Târgu Mureș spre Reghin va fi deviat temporar prin localitate, pe o variantă ocolitoare, în timp ce sensul Reghin – Târgu Mureș va rămâne deschis circulației pe pasajul aflat în lucru.