Acasă Social BEC a decis că George Simion a trimis ilegal scrisori către pensionari...

BEC a decis că George Simion a trimis ilegal scrisori către pensionari în campania electorală

0
foto: arhivă

Biroul Electoral Central (BEC) a decis, miercuri, faptul că George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a distribuit ilegal scrisori electorale către pensionari. USR – Filiala Brașov a sesizat acest lucru la BEC, iar contestația împotriva deciziei luate de Biroul Electoral Județean Brașov – aceea de a respinge solicitarea – a fost admisă.

Uniunea Salvaţi România – Filiala Judeţeană Braşov a formulat o contestație privind distribuirea de către George Simion şi AUR de materiale publicitare electorale care conţin date cu caracter personal ale cetăţenilor, fără a avea consimţământul acestora. În urma acestei sesizări, BEC a dispus încetarea de îndată a distribuirii acestor materiale.

Inițial, USR – filiala Județeană Brașov a sesizat Biroul Electoral Județean Brașov, însă acesta a respins cererea și a înaintat solicitarea către instituțiile care se ocupă cu prelucrarea datelor cu caracter personal, pentru a lua măsurile legale.

În acest sens, filiala Județeană Brașov a contestat decizia la BEC, care a admis cererea şi a dispus „încetarea de îndată a a distribuirii materialelor de propagandă electorală care fac obiectul prezentei decizii”, potrivit Mediafax.ro.