Două proiecte importante pentru infrastructura feroviară din județ au fost aprobate oficial.
Locuitorii orașului Râșnov primesc o veste excelentă în prag de sezon turistic: modernizarea haltei CFR din Râșnov a fost aprobată oficial, iar proiectul urmează să fie implementat de Primăria Râșnov. Informația a fost anunțată de primarul Horia Motreșcu, care a precizat că proiectul a fost inclus pe lista celor avizate și propuse spre implementare, potrivit unui ordin publicat recent în Monitorul Oficial al României.
Alături de proiectul râșnovean, a fost aprobată și realizarea conexiunii feroviare între Brașov și Aeroportul Internațional Ghimbav, o investiție majoră gestionată de Consiliul Județean Brașov, care va îmbunătăți semnificativ mobilitatea și accesul aerian în regiune.
„Urmează constituirea parteneriatului cu CFR și semnarea protocolului de implementare. După ce vom moderniza halta, următorul pas va fi modernizarea stației de tren din Râșnov, care necesită și ea o investiție importantă pentru a răspunde nevoilor actuale de transport”, a precizat primarul Motreșcu pe pagina sa oficială de Facebook.
Edilul a ținut să mulțumească consilierilor locali din USR, PSD și ANȚ care au sprijinit inițiativa și au votat proiectul de hotărâre în cadrul Consiliului Local, permițând astfel constituirea parteneriatului necesar cu CFR pentru demararea lucrărilor.
Aceste proiecte fac parte dintr-o serie mai amplă de modernizări care vizează îmbunătățirea infrastructurii de transport din județul Brașov și alinierea la standardele europene în domeniul mobilității sustenabile.






