În ședința din 28 aprilie 2025, Biroul Electoral Județean nr. 8 Brașov pentru alegerea Președintelui României a soluționat o contestație și nouă sesizări primite în legătură cu procesul electoral.
Contestația împotriva Procesul-verbal nr. 9/22.04.2025, privind completarea birourilor electorale ale secțiilor de votare din județul Brașov, a fost înaintată de către Partidul Național Conservator Român și s-a referit la neincluderea reprezentanților acestei formațiuni politice în cadrul birourilor mai sus amintite. Biroului Electoral Județean nr. 8 Brașov pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 a respins contestația întrucât birourile electorale ale secțiilor de votare din județul Brașov au fost completate, în prima etapă, cu reprezentanții partidelor politice parlamentare, conform dispozițiilor art. 3 alin. (4) din OUG nr. 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025 şi alegerilor locale parţiale din anul 2025. Atfel au fost ocupate toate cele 7 locuri alocate partidelor politice în cadrul birourilor electorale ale secțiilor de votare și nu au mai rămas locuri libere care să poată fi alocate în etapa a 2-a.
În perioada 27-28 aprilie 2025, au fost transmise pe mailul Biroului Electoral Județean nr. 8 Brașov pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 sau depuse la sediul acestuia un număr de 9 sesizări privind o posibilă încălcare a normelor legale cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal prin mijloacele utilizate în campania electorală de către candidatul George Simion, în numele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR). Acesta a transmis o scrisoare livrată prin poștă, la mai multe persoane, la adresele lor de domiciliu, care conține date cu caracter personal cu privire la care aceste persoane nu și-au dat acordul pentru prelucrare.
Sesizările au fost depuse de către 8 persoane fizice și USR – Filiala Județeană Brașov.
Totodată, potrivit art. 12 alin. (4) din Legea nr. 190/2018 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (13E) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) „Constatarea contravențiilor prevăzute de prezenta lege și aplicarea sancțiunilor contravenționale, precum și a celorlalte măsuri corective prevăzute de art. 58 din Regulamentul general privind protecția datelor se fac de Autoritatea națională de supraveghere, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului general privind protecția datelor, ale Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei legi.”
Față de cele de cele prezentate mai sus, în temeiul art. 42 alin. 2 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, cu modificările și completările ulterioare, a fost sesizată Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pentru competentă soluționare, fiind instituția de resort cu atribuții în domeniul celor reclamate.
Deciziile adoptate sunt aduse la cunoștință publică prin afișare la locul special amenajat la sediul Biroului Electoral Județean nr. 8 Brașov pentru alegerea Președintelui României din anul 2025, situat în municipiul Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 5 și pe site-ul Biroului https://bv.prefectura.mai.gov.ro/ secțiunea Alegeri Prezidențiale 2025.
Deciziile pot fi contestate la Biroul Electoral Central, conform art. 42 alin. (3) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, cu modificările și completările ulterioare, pentru alegerea Președintelui României, cu modificările și completările ulterioare.






