Consiliul Local Brașov a aprobat în ședința de astăzi, 28 aprilie, proiectul pentru reabilitarea Bastionului Postăvarilor, care va fi finanțat prin Programul Regiunea Centru 2021-2027.
Primăria Brașov va depune cererea de finanțare pentru renovarea Bastionului Postăvarilor prin Programul Regiunea Centru 2021-2027. După evaluarea documentației, va fi semnat contractul cu ADR Centru.
Proiectul are o durată de implementare estimată la 33 de luni, dintre care 18 luni pentru execuția lucrărilor, cu finalizare în decembrie 2027. Contribuția municipiului va fi de 2% din valoarea eligibilă.
Investiția presupune reparații capitale, amenajarea de spații muzeale, o cafenea sau ceainărie, un punct de informare turistică și un magazin de suveniruri.






