Situația tensionată de la RIAL! Fostaul director, Chirilă Buga Elena a refuzat să semneze luarea la cunoștință a Deciziei nr. 1/23.04.2025, prin care i se încetează contractul de mandat, în contextul intrării societății în insolvență și desemnării Ancăi Moșoiu ca administrator special!
Refuzul semnăturii nu schimbă însă fondul juridic și nici nu oprește procesul de reorganizare. Așa cum este precizat clar în decizia administratorului judiciar: „Începând cu data de 23.04.2025 încetează Contractul de mandat privind încredințarea și exercitarea funcției de Director General […] privind desemnarea în calitate de director general a doamnei CHIRILĂ-BUGA ELENA.”
Decizia se bazează pe o hotărâre judecătorească definitivă, prevederile Legii 85/2014 privind insolvența, dar și pe o hotărâre adoptată în unanimitate de Consiliul Local Brașov, în ședința extraordinară din 7 aprilie, la inițiativa primarului George Scripcaru. În cadrul acesteia, Anca Moșoiu a fost desemnată administrator special, după o perioadă marcată de incompetență și numiri politice!
Buga se poziționează într-un refuz pueril, ca și cum ar contesta realitatea însăși. La finalul deciziei stă scris cu pixul: „Nota: Chirilă – Buga Elena refuză să semneze luarea la cunoștință. Aducerea la cunoștință s-a făcut în prezența personalului adm, al RIAL.”
E greu să nu remarci ironia: userista care a condus RIAL spre insolvență – inclusiv prin decizia scandaloasă de a vinde un apartament din patrimoniul public pentru doar 723 de lei – se agață acum de funcție, ca și cum instituțiile statului, legile și hotărârile judecătorești n-ar avea nicio greutate.






