Muzeul Național Brukenthal din Sibiu găzduiește, în perioada 5–27 aprilie, o expoziție cu totul specială: pentru prima dată, publicul are ocazia să admire „Bust de copil” („Enfant”), prima lucrare dintr-o serie dedicată copiilor, semnată de marele sculptor Constantin Brâncuși.
Realizată în 1906, sculptura din ghips patinat reprezintă un moment esențial în evoluția artistică a lui Brâncuși, fiind una dintre lucrările expuse chiar în anul în care acesta s-a făcut remarcat în cercurile artistice din Paris. Lucrarea a fost prezentată în două saloane expoziționale și apreciată de juriile vremii, marcând începutul unei cariere internaționale spectaculoase.
Pe lângă bustul copilului, vizitatorii pot descoperi și o serie de fotografii, desene, litografii și alte piese relevante pentru perioada timpurie a artistului. Expoziția este curatoriată de Alexandru Constantin Chituță, manager al Muzeului Național Brukenthal.
Publicul este așteptat zilnic, între orele 10:00 și 18:00, să pășească în universul sensibil și profund al unui Brâncuși aflat la început de drum.






