Acasă Actualitate Haos la Prefectura Brașov! Habarniștii din instituție nu știu câți urși sunt...

Haos la Prefectura Brașov! Habarniștii din instituție nu știu câți urși sunt în județ, ce pagube au produs și ce măsuri au fost luate

0

Cum să fii de câțiva ani pe funcție și habar să nu ai cine se ocupă de problema urșilor? Chiar atât de slab poate să fie un funcționar?
După ce un salvamontist a fost sfâșiat de urs la Predeal, jurnaliștii au încercat să afle marți care este situația reală privind populația de urși din județul Brașov, ce pagube au fost provocate și, mai ales, ce măsuri s-au luat pentru prevenirea unor noi tragedii. Răspunsurile venite din partea Prefecturii Brașov au fost însă șocante și denotă o lipsă gravă de coordonare și implicare din partea instituției care ar trebui să gestioneze astfel de situații critice.

Răspunsuri vagi și pasarea responsabilității

Întrebat de jurnaliști dacă Prefectura are cifrele oficiale privind numărul urșilor, pagubele provocate de aceștia și măsurile luate până acum, purtătorul de cuvânt al instituției a transmis:

„Bună dimineața. Voi vorbi la Garda Forestieră.”

Ulterior, a revenit cu o completare cel puțin derutantă:

„Până la urmă am aflat de la Garda Forestieră că APM se ocupă, mai nou, de centralizarea acestor date. Am vorbit cu dl. Băncilă și lucra la un comunicat de presă pe această temă, pe care vi-l va transmite.”

Cu alte cuvinte, în ciuda faptului că au atribuții clare în gestionarea situațiilor de urgență și în coordonarea instituțiilor locale în cazuri de criză, reprezentanții Prefecturii Brașov nu știu nici măcar cine colectează datele privind una dintre cele mai presante probleme din județ.

O instituție depășită de realitate

Acest episod arată clar că Prefectura Brașov este complet deconectată de la realitatea din teren. Într-un județ cu una dintre cele mai mari populații de urși din România, unde atacurile asupra oamenilor s-au intensificat în ultimii ani, e de neconceput ca autoritățile să nu aibă la îndemână date actualizate și un plan concret de acțiune.

Tragedia de la Predeal nu este un incident izolat. Este rezultatul unui lanț de neglijențe, de lipsă de coordonare și de indiferență. În timp ce oamenii sunt răniți, iar gospodăriile sunt atacate, autoritățile se bâlbâie și pasează responsabilitatea de la o instituție la alta.

Cine răspunde pentru viețile puse în pericol?

Brașovenii au tot dreptul să fie revoltați. Într-un stat care se vrea funcțional, astfel de bâlbe nu sunt doar penibile, sunt periculoase. Prefectul județului Brașov ar trebui să știe exact, în orice moment, câți urși sunt în zonă, care sunt zonele de risc și ce măsuri s-au luat pentru protejarea cetățenilor.

Deocamdată, însă, răspunsul pare să fie unul singur: nimeni nu știe nimic.

În schimb, avem un prefect și doi subprefecți! Pentru ce sunt trei oameni în conducere care habar nu au pe ce planetă trăiesc?