În ultimul weekend din martie, România trece la ora de vară. În noaptea de sâmbătă, 29 martie, spre duminică, 30 martie, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel încât ora 03:00 va deveni ora 04:00. Aceasta înseamnă că vom dormi mai puțin, iar ziua de 30 martie va avea doar 23 de ore.
Specialiștii avertizează că schimbarea orei poate afecta rutina de somn, provocând oboseală și dificultăți de concentrare. Următoarea modificare a ceasurilor va avea loc pe 26 octombrie 2025, când vom reveni la ora de iarnă, câștigând astfel o oră de somn în plus.






