Acasă Social Șoferii care cred că pot scăpa de amenzi se înșală! Poliția Brașov...

Șoferii care cred că pot scăpa de amenzi se înșală! Poliția Brașov explică riscurile și sancțiunile

0

Mulți șoferi sunt convinși că, dacă nu sunt opriți în trafic și nu au mașina înmatriculată pe numele lor, nu pot fi sancționați pentru încălcarea regulilor de circulație. Însă realitatea este cu totul alta, avertizează Daniel Zontea, inspector principal de poliție din Brașov.

Potrivit legislației în vigoare, Poliția Rutieră poate sancționa un conducător auto chiar dacă acesta nu a fost oprit pe loc, pe baza dovezilor video sau a altor probe. De asemenea, proprietarul vehiculului este obligat să comunice autorităților cine a condus mașina în momentul săvârșirii contravenției, conform articolului 39 din OUG 195/2002.

„„Și dacă nu comunic, ce mi se întâmplă? Dacă mașina e pe firmă, nu am făcut actele de la cel de la care am luat-o sau am înmatriculat-o pe numele bunicăi, cum mă găsește Poliția?”

Ei bine, la fel ca Matthias, încă sunt conducători auto care cred că pot scăpa cu o asfel de gândire.
În realitate, în acele șase luni acordate de legiuitor pentru identificare, se pot aplica mai multe sancțiuni care să schimbe încăpățânarea celui care a crezut contrariul.
Mai spun doar atât:
Dacă mașina este înmatriculată pe persoană fizică, amenda este de până la 4.050 de lei, iar dacă cel care o deține este persoană juridică, amenda este de până la 20.250 de lei.
În ambele cazuri, cât primești, atât plătești Nu se aplică regula cu jumătate.”, a precizat Daniel Zontea.