Luni dimineață, la ora 08:15, trenul Regio 4504, care circula pe ruta Toplița – Brașov, a deraiat între stațiile Bixad și Malnaș. În tren se aflau aproximativ 45 de pasageri, însă, din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar autoritățile nu au înregistrat apeluri la 112.
În prezent, în vagoane se mai află 31 de persoane, inclusiv patru copii și un bebeluș. Căldura este asigurată, iar Regionala CFR Brașov a trimis un autobuz pentru a prelua pasagerii.
Traficul feroviar între Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc este întrerupt, iar echipaje ale Poliției TF și ISU Covasna se află la fața locului pentru a investiga cauzele incidentului și a asigura intervenția. Lucrările pentru repunerea trenului pe șine sunt în desfășurare.
UPDATE:
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează că lucrările de remediere a incidentului de pe secția Malnaș Băi – HM Bicsadul Oltului s-au finalizat, iar circulația feroviară a fost redeschisă în jurul orei 16:00.
Traficul a fost reluat în condiții de siguranță, iar toate trenurile afectate își vor continua deplasarea conform programului actualizat.
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA dorește să mulțumească pasagerilor pentru răbdare și înțelegere și asigură că se va continua monitorizarea atentă a situației.
Revenim cu detalii!








