Acasă Social VIDEO. Ionel Goidescu: „Ce se întâmplă la Compania Apa Brașov este un...

VIDEO. Ionel Goidescu: „Ce se întâmplă la Compania Apa Brașov este un exemplu concret al politizării excesive! Clauza de 400.000 de euro este inacceptabilă!”

0
foto: arhivă
În timp ce brașovenii plătesc facturi tot mai mari, iar pierderile Companiei Apa Brașov ating 70%, directorul general interimar, Daniel Gligoraș, încasează un salariu exorbitant de 71.566 de lei brut pe lună (aproximativ 14.600 de euro). Net, acesta rămâne cu 41.866 de lei, adică 8.500 de euro lunar.
Mai mult, dacă va fi revocat fără „temei justificat”, Gligoraș va primi o despăgubire colosală de 400.000 de euro, o sumă care ridică mari semne de întrebare.
Deputatul Ionel Goidescu condamnă această situație, considerând-o un exemplu al politizării excesive a companiilor publice:

„Ce se întâmplă la Compania Apa Brașov din păcate nu este un caz izolat. Se întâmplă la toate companiile cu capital de stat sau al autorităților locale, deci este un fenomen generalizat și totodată un exemplu concret al politizării excesive a acestor structuri.

Cât timp am fost consilier județean am intervenit, cu privire la acest subiect, am intervenit cu argumente suficiente pentru a crea un cadru și o reglementare cât mai corectă, inclusiv în ceea ce privește serviciile de utilitate publică. 

Acea clauză de 400.000 euro este deloc principală. Nu știu cine și cu acordul cui a introdus-o, dar este de neacceptat. Cred că aici ar trebui căutat mult mai adânc, dar probabil această clauză există tocmai cu gândul că mâine-poimâine actualul director va fi demis cumva, căci este o întreagă listă de așteptare pentru acest post.”, a declarat  deputatul de Brașov, Ionel Goidescu.

EXCLUSIV! Jaf pe față la Compania Apa Brașov! Noul director interimar are un salariu de 71.566 lei pe lună! Dacă este dat afară primește o despăgubire de 400.000 de euro