Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL și președinte al Senatului, a anunțat luni că demisionează din partid pentru a prelua funcția de președinte interimar al României, conform prevederilor constituționale.
Într-o declarație oficială, Bolojan a precizat că l-a propus pe Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte al PNL, pentru a conduce partidul în perioada următoare. Decizia urmează să fie formalizată marți, în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Național al PNL.
„În această seară am avut o şedinţă pregătitoare, având în vedere faptul că în urma demisiei preşedintelui României, preşedintele Senatului ar urma să ocupe această funcţie în calitate de interimar. Ca atare, conform prevederilor constituţionale, nu mai poate fi membru al unui partid politic, iar în această calitate sunt obligat să mă suspend din calitatea de preşedinte al PNL şi de membru al PNL.
Mâine după-amiază va fi o şedinţă a Biroului Politic Naţional în care, aşa cum am discutat astăzi, urmează să fie ales, pentru această perioadă, un interimar şi propunerea pe care o voi face mâine este ca domnul Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele partidului, să preia această funcţie”, a anunţat, luni seară, Bolojan.
În sfârșit! Cel mai slab, arogant și leneș președinte, din istoria țării, și-a dat demisia!






