Acasă Social „Rovinieta de Brașov” intră în vigoare din 15 aprilie

„Rovinieta de Brașov” intră în vigoare din 15 aprilie

0
foto: arhivă

Consilierii județeni brașoveni au aprobat joi, în prima ședință ordinară a acestui an,  introducerea tarifelor de liberă trecere pentru mai multe drumuri județene.

Măsura, cunoscută drept „rovinieta de Brașov”, va fi aplicată începând cu 15 aprilie pe 16 drumuri județene, iar tarifele vor varia în funcție de tonajul vehiculului, lungimea traseului și perioada de valabilitate a permisului. Categoriile vizate sunt vehiculele cu greutăți între 3,5 și 40 de tone.

„Tariful de liberă trecere se achită în funcție de tipul vehiculului şi se aplică în mod nediscriminatoriu utilizatorilor români şi străini pentru toate vehiculele, a căror masă maximă autorizată depăşeşte limita de tonaj aplicată unui anumit sector de drum, înmatriculate temporar sau definitiv care utilizează rețeaua de drumuri judeţene din județul Braşov pe parcursul unei perioade date, cu excepția vehiculelor prevazute la art. 4 din Regulament.

Pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mică de 3.5 to, precum şi pentru vehiculele exceptate de la plată, conform condițiilor art. 4 din Regulamentul pentru eliberarea şi folosirea permiselor de liberă trecere, NU se percep taxe sau permise de Liberă Trecere pentru deplasările pe Drumurile Județene, aferente județului Braşov, cu excepția drumurilor unde se dispune altfel, sau a drumurilor cu restricții speciale.

Pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 40 tone, taxele permisului de Liberă Trecere (LT) se evaluează individual, pe baza solicitării realizate de utilizator contorizând masa maximă autorizată, distanța parcursă şi limitările de tonaj impuse pe sectoarele respective de drum.

Permisele LT în județul Braşov se solicită DOAR pentru drumurile judeţene cu limitări de tonaj: DJ103, DJ 103D, DJ104B, DJ104C, DJ 104 D, DJ 105, DJ 105 A, DJ105B, DJ106 B, DJ 108, DJ 112, DJ 112 A, DJ 112 B, DJ 112 C, DJ113, DJ 131 A.”, se arată în proiectul de hotărâre.