Reformarea planurilor-cadru „trebuie să integreze competențe esențiale pentru viață, cum ar fi educația sexuală, educația pentru sănătate și gândirea critică, educația media, educația pentru sustenabilitate și educația civică”, cere Consiliul Național al Elevilor într-un apel lansat marți. Acesta este emis cu câteva zile înainte să fie puse în consultare publică noile planuri, despre care CNE spune că trebuie să fie „în acord cu schimbările societale și cu progresele tehnologice recente, inclusiv evoluția inteligenței artificiale”:
Organizația reprezentativă a elevilor amintește că, potrivit unui sondaj în rândul elevilor publicat într-un raport anterior, 87% dintre ei vor o libertate mai mare în alegerea disciplinelor de studiu.
Organizația face un apel aparte pentru includerea în noile planuri ale elementelor de educație dedicată sănătății reproductive: „Consiliul Național al Elevilor propune ca noile planuri-cadru să ofere posibilitatea principalilor beneficiari ai educației să învețe despre educația pentru sănătate reproductivă în mod obligatoriu, sau cel puțin să fie integrată complet în materia pe care o învață la biologie, astfel încât această informație să ajungă la toți elevii. Conform statisticilor realizate de către Salvați Copiii, aproximativ 45% dintre fetele sub 15 ani devenite mame în statele Uniunii Europene provin din România.”
Citește în continuare articolul pe edupedu.ro.






