Europarlamentarii români tratează cu indiferență Ziua lui Eminescu. Evenimentul organizat de Maria Grapini, ignorat de mulți, dar apreciat de reprezentanți ai Greciei și Moldovei
Ziua lui Mihai Eminescu a fost marcată, în Parlamentul European, printr-o conferință organizată de europarlamentarul Maria Grapini – „Eminescu în cultura europeană”. Evenimentul a fost tratat cu o indiferență șocantă din partea majorității europarlamentarilor români. Deși au fost invitați toți reprezentanții României, doar câțiva au găsit de cuviință să participe și chiar să rămână până la finalul conferinței.
Vasile Dîncu, Dragoș Benea și organizatoarea Maria Grapini au fost singurii care au stat până la sfârșit. În schimb, vicepreședinții Nicolae Ștefănuță și Victor Negresu au părăsit sala după doar 15 minute, după ce și-au susținut discursurile, lăsând impresia că nu sunt prea interesați de cultura națională. Aceleași figuri politice care, de obicei, vorbesc despre promovarea României în Europa și despre importanța culturii, s-au arătat a fi, ca de obicei, mai preocupate de alte „obligații mai importante”.
Mai mult decât atât, progresistul Nicolae Ștefănuță a surprins neplăcut printr-o remarcă făcută în discursul său, în care a încercat să contrazică subtil ideea unanim acceptată a genialității lui Mihai Eminescu. Într-un moment dedicat comemorării marelui poet național, remarca sa a fost un afront jenant. Un astfel de comportament a fost cu adevărat penibil și a stârnit un val de reacții între participanții evenimentului, care, în discursul lor, au contrazis opinia progresistului.
Desigur, nu era de așteptat ca europarlamentarul Claudiu Manda – care a devenit europarlamentar pe motiv de soție, care este cel mai mare chiulangiu și încasează banii românilor degeaba – să participe, însă absența Gabrielei Firea, care s-ar fi putut implica într-un astfel de eveniment, a fost și ea o surpriză. Cum spuneam, Gabriela Firea a preferat să posteze un mesaj pe Facebook de Ziua Națională a Culturii, dar nu a considerat necesar să fie prezentă la un eveniment dedicat marelui poet.
De altfel, se pare că nici Rareș Bogdan, cel care „se bate cu pumnul în piept”, ori de câte ori are ocazia, ca este un patriot adevărat, nu s-a sinchisit să vină la acest eveniment.
Ce a fost cu adevărat remarcabil însă a fost prezența ambasadoarei României în Belgia, brașoveanca Andreea Păstârnac (care a refuzat să ofere un interviu pentru presa brașoveană), care a stat până la finalul conferinței. Aceasta a fost o dovadă de apreciere față de cultura românească, o atitudine pe care a remarcat-o inclusiv Maria Grapini.
Este rușinos pentru România, care are 33 de europarlamentari, ca un astfel de eveniment, dedicat unui simbol național, să fie tratat cu atâta superficialitate. Mai mult, partidele USR și PNL nu au avut niciun reprezentant la eveniment, ceea ce subliniază o lipsă de respect pentru cultura națională și pentru marele poet Mihai Eminescu. Din partea AUR a participat la eveniment Șerban-Dimitrie Sturdza.







