Nostalgie, amintiri legate de ziua de 15 septembrie 1972. Cum arăta începutul anului școlar acum 50 de ani?
”În documentările noastre prin Arhiva Mureșenilor și prin ziarul „drum nou” din perioada comunistă am găsit date despre prima zi de școală de acum 50 de ani- 15 septembrie 1972. Așa cum știm cei mai mulți dintre noi care am făcut școala în anii 70 și 80 ai secolului XX, școala în România începea mereu în data de 15 septembrie a fiecărui an. După 1990 și mai ales în ultimii ani tendința conducătorilor învățământului românesc este să ne apropiem cât mai mult de data de 1 septembrie pentru începerea anului șolar, nu știm exact de ce, poate doar ca să fim ca ceilalți europeni sau așa se dorește împărțirea și reîmpărțirea anului școlar.
Cert este că acum mai bine de 50 de ani, deschiderea anului școlar apărea pe prima pagină a cotidianului brașovean „drum nou”. La început cu ceva date depre vizita tovarășului Nicolae Ceaușescu în județele Alba și Hunedoara. Iar puțin mai jos, cam la jumătatea paginii avem tilul „Succes în noul an școlar”. Cu câteva cuvinte obișnuite pentru acele vremuri ale comunismului din țară: „Începe un nou an școlar. Milioane de elevi de pe cuprinsul patriei, înconjurați de grija partidului și a statului, își îndreaptă astăzi pașii spre școală, ocupându-și locurile în băncă,”
A doua zi, pe 16 septembrie 1972 avem un nou articol în același ziar despre începutul anului școlar, având și o fotografie cu o tovarășă învățătoare și elevii săi. Avem câteva citate și referiri la deschiderea anului școlar de la Liceul „Unirea”. Apoi, de la școala generală nr 11, din zona străzilor Hărman- Zizin, cu un nou corp de clădirea al școlii ce a fost inaugurat. Tot în acest articol apar date despre deschiderea anului școlar de la Liceul nr.4, cu accentul pus pe informatică, văzută ca o știință importantă pentru viitorii programatori și operatori, centre de calcul și modernizarea întreprinderilor.” a declarat muzeograful Ovidiu Savu.







