Acasă Social În lipsa parcărilor, brașovenii își lasă mașinile pe unde apucă. Peste 100...

În lipsa parcărilor, brașovenii își lasă mașinile pe unde apucă. Peste 100 de autoturisme ridicate de la începutul lunii noiembrie

0
În perioada 01-17 noiembrie 2024, polițiștii locali cu atribuții pe linie de ordine publică și circulație rutieră au acționat în conformitate cu reglementările specifice celor două domenii de activitate și au aplicat, potrivit competențelor, 1.109 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 317.735 lei și 1.325 de puncte penalizare. De asemenea, polițiștii locali din cadrul Dispeceratului Poliției Locale Brașov au înregistrat și înaintat spre soluționare 608 sesizări telefonice, cetățenii semnalând, în cazul a 86% din acestea, autovehicule oprite/staționate/parcate neregulamentar și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În perioada de referință, urmare a acțiunilor specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 2.541 persoane și au sancționat contravențional, conform atribuțiilor statuate, nerespectarea prevederilor legale în ceea ce privește oprirea/staționarea/parcarea pe raza Municipiului Brașov, eliberarea și folosirea permiselor de liberă trecere, utilizarea temporară a locurilor publice aparținând domeniului public al Municipiului Brașov, menținerea curățeniei, funcționarea și exploatarea stațiilor de reîncărcare a vehiculelor electrice și hybrid plug-in, încălcarea actelor normative referitoare la normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică, organizarea și desfășurarea activităților comerciale din piețe ori alte locuri publice, etc.
Pentru faptele constatate de comercializare de produse fără acte de proveniență/licență de comerț stradal, polițiștii locali au aplicat 9 sancțiuni în cuantum de 5.750 lei. Produsele agroalimentare confiscate și cele abandonate pe domeniul public de către comercianții ambulanți au fost predate de Poliția Locală Brașov către Fundația ”Bucuria Darului” și Grădina Zoologică Brașov.
În perioada anterior menționată, polițiștii locali din cadrul Biroului Trafic Rutier, Ridicări Auto au dispus ridicarea a 127 de autovehicule care se aflau staționate/parcate neregulamentar. Întrucât 26 de conducători auto au revenit la vehicule anterior inițierii operațiunii de ridicare a acestora de către operatorul contractat de municipalitate pentru asigurarea serviciul respectiv, aceștia au fost sancționați doar cu puncte amendă și puncte penalizare, fără a mai plăti taxele de ridicare, transport și depozitare.