- La data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au intervenit pe bulevardul George Moroianu, din localitate, la locul producerii unui accident rutier soldat cu pagube materiale.
La fața locului, din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că un bărbat, de 57 de ani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare a autoturismului pe care în conducea și astfel, ar fi intrat în coliziune cu alte 3 autoturisme, care erau parcate.
În continuare, după ce a fost testat de polițiști cu aparatul din dotare, pentru că rezultatul a indicat o alcoolemie de 0.96 mg/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză va stabili, cu certitudine, valoarea alcoolemiei.






