Vacanțele petrecute în casa familiei din Brașov de către scriitoarea Ioana Pârvulescu s-au transformat într-un adevărat coșmar. Totul din cauza evenimentelor care au loc în Piațeta Sf Ioan. Zgomotul este foarte mare de trepidează și casa. Scriitoarea a făcut plângeri la toate instituțiile statului, dar totul a fost în van.
”Torționarii din Brașov. Numesc torționar pe oricine te chinuie fără a-ți da șansa de a te apăra. De anul trecut, orice perioadă de vacanță petrecută în casa familiei de la Brașov, cea de pe Strada Sf. Ioan, din Inocenții, îmi este distrusă de decibelii și urletele din piațeta din fața casei. Nu mai vorbesc de familia mea, care are nervii făcuți praf. Atac cerebral? Atac de cord? Ce trebuie să se întâmple ca să înțelegeți, stimate persoane care lucrați la Primărie, că spațiul ales nu e deloc adecvat pentru asemenea evenimente de ore întregi, că ne sacrificați cu cinism. Am mai sugerat să le faceți în fața Primăriei, dar pe stadion sau într-un teatru ar fi poate mai potrivit. Nu mă îndoiesc că dacă ar fi vorba de casa și familia oricăruia dintre dumneavoastră, inițiatorii, ați găsi soluții.
Repetițiile la diversele festivaluri încep pe la ora 14.00, iar unele concerte (de pildă cel de azi, 25 august) durează de la ora 17 la ora 23. Așadar între 14 și 23 nu se poate face, în casă, nimic: nici să citești, nici să scrii, nici să vorbești, nici să te odihnești. Sunt cam 50 de evenimente (de anvergură variabilă) pe vară. Cu ce v-am greșit? Casa trepidează și nu ai cum să te aperi de zgomot, de muzica devenită clește care-ți scormonește direct în creier și de bașii care trec și prin stâncă, darămite prin zidurile subțiri ale unei case vechi. Boxe uriașe și stații de amplificare ultimul strigăt asigură tortura. În filmele cu torționari, torturarea încetează dacă spui un nume. Ce nume trebuie să spun? Poate pe al primarului?
Iubesc Brașovul, dar Brașovul (sau Primăria lui) nu mă iubește pe mine.
PS Se încalcă sigur legea, am măsurat. Anul trecut am făcut plângeri pe la toate instituțiile statului, Poliție, Primărie – principalul organizator –, Agenția pentru protecția mediului, am cerut audiență la domnul primar, dar nu mi s-a acordat. Am primit un răspuns de tot hazul de la Primărie, care se încheia cu convingerea că apreciem evenimentele! Noi spuneam că murim, că se încalcă legea, ei ne consolau că ne place asta.” a scris Ioana Pârvulescu pe pagina sa de Facebook.