Acasă Turism De la o casă închiriată în Săcele, au ajuns cu 160.000 euro...

De la o casă închiriată în Săcele, au ajuns cu 160.000 euro să cumpere teren în Sibiel și să construiască o casă cu design britanic

0
sursă: lovedeco.ro

După o viață petrecută în București, cu prieteni, socializare și tot felul de festivaluri, Andrei și Smaranda au decis să își întemeieze o familie. Și-au dorit ca această nouă etapă să îi prindă într-un loc mai liniștit, cu mai puțin trafic și poluare. După câteva încercări și locuințe provizorii, au ajuns să se mute la Sibiel, unde și-au construit în regie proprie o casă din lemn, cu design inspirat de cottage-urile din Marea Britanie

Prima dată, au căutat terenuri sau case vechi în apropiere de Târgoviște – Câmpulung. Peisajele erau frumoase, într-adevăr, și distanța de București, rezonabilă, dar din punct de vedere economic, perspectivele nu erau grozave. Au continuat căutările în zona Câmpina – Telega – Băicoi – Vâlcea, unde nu au găsit ceva care să îi facă să rămână.

În 2017 au găsit, în schimb, o casă cu etaj și patru dormitoare în Săcele, a cărei chirie era egală cu cea a unui apartament cu două camere din Capitală. Le-a plăcut că era în marginea pădurii, aveau acces la apă de izvor, vecini faini, Brașovul, la douăzeci de minute de mers cu mașina. Aveau un apropiere și o grădiniță Waldorf. Asta a contat mult, în contextul în care apăruse pe lume primul lor băiețel, Gruia. În vara lui 2020 însă, în anul cu Covid-ul, au fost nevoiți să se mute.

Luna noiembrie a aceluiași an îi găsea la Sibiel. Stăteau în chirie într-o casă cu șură, de pe la 1900. Gruia fusese acceptat la grădinița Waldkinder din apropiere, iar Andrei își găsise acolo un loc de educator. Nu au renunțat însă la visul de a avea propriul lor acasă, așa că au continuat să își caute teren sau o casă veche pe care să o restaureze.

Continuarea articolului pe lovedeco.ro.