Un incident grav de distrugere intenționată a avut loc în noaptea de 24 spre 25 septembrie în municipiul Codlea, unde un bărbat în vârstă de 56 de ani a incendiat autoturismul unui vecin, provocând pagube extinse. Conform comunicatului emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, suspectul a recurs la acest gest din răzbunare pentru nerestituirea unei sume de bani împrumutate.
S-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană care a dobândit calitatea de inculpat cu privire la săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) Cod Penal, situația de fapt fiind următoarea:
În noaptea de 24/25.09.2024, în jurul orei 01:10, pe motiv de răzbunare pentru nerestituirea unei sume de bani împrumutate, o persoană de sex masculin în vârstă de 56 de ani s-a deplasat în fața unui bloc din zona centrală a municipiului Codlea unde, folosind o substanță inflamabilă și o sursă de aprindere, a incendiat cu intenție autoturismul persoanei vătămate vizate, marca Dacia Duster, producând distrugerea în totalitate a acestuia.
De asemenea, ca urmare a extinderii focului, au fost provocate distrugeri și/sau degradări la alte trei autoturisme învecinate, precum și la patru apartamente din imobilul aflat în imediata proximitate.
Persoana în cauză a fost reținută pentru 24 de ore în după-amiaza zilei de 26 septembrie 2024, după ample căutări
La data de 27 septembrie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.
Actele de urmărire penală au fost realizate de Poliția Municipiului Codlea, cu sprijinul organelor de poliție din cadrul Poliției Municipiului Mangalia, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Facem precizarea că faza urmăririi penale are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
De asemenea, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat presupune existența unei suspiciuni rezonabile, pe bază de probe, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană și nu este de natură a răsturna prezumția de nevinovăție.






