Acasă Magyar Austeritatea bate la poarta Europei de Est şi sparge uşa Ungariei, unde...

Austeritatea bate la poarta Europei de Est şi sparge uşa Ungariei, unde loveşte şantiere, transportul, sănătatea, cercetarea şi cultura

0

Chiar dacă economia Ungariei este în stagnare, fiind considerată bol­navul Europei de Est, guvernul ţării este printre primele din Europa care au aplicat măsuri de austeritate pentru a preveni ca deficitul bugetar şi datoriile umflate de pandemie să scape de sub control. Creşterea taxelor a scos în toamna anului trecut oamenii în stradă în ceea ce au fost considerate atunci cele mai mari proteste din istorie, însă ministrul de finanţe a explicat lumii că se merită îndurată durerea austerităţii.

Inundaţiile de anul acesta, din cauza cărora guvernul trebuie să cheltuiească mai mult, dau peste cap planurile. Să vină noi creşteri de taxe? Şi guvernul maghiar este printre primele din Europa care au aplicat, mascat, măsuri de aus­te­ritate. Acestea au luat mai mult forma redu­cerilor cheltuielilor publice cu diverse proiecte, inclusiv îngheţarea unor şantiere.

Sunt inundaţii şi în Ungaria, iar de la Budapesta, un oraş care rezistă asediului apelor Dunării, executivul şi-a anunţat acum fără oco­lişuri cetăţenii că vine un nou val de auste­ritate, unul mare, cu 130 de puncte în care este tăiată total sau doar parţial finanţarea pentru proiecte dintre cele mai variate, cum ar fi îmbunătăţirea rutei feroviare Budapesta-Bel­grad, achi­zi­ţionarea de ambulanţe, con­strui­rea Oraşului Studenţilor, pro­movarea culturii şi renovarea unui pod istoric.

Continuarea articolului pe zf.ro.