Printr-o interpelare transmisă Ministerului Afacerilor Interne, deputatul PSD Dolj Iulian Alexandru Badea a cerut să-i fie comunicat „în câte accidente au fost implicate trotinetele electrice în ultimii trei ani la nivelul fiecărei reședințe de județ”. Deputatul a mai cerut MAI să îi transmită câte persoane au fost rănite și câte au murit, dar și dacă este oportun ca trotinetele electrice să fie înmatriculate într-un registru special și, de asemenea, dacă ar fi potrivită interzicerea lor pe drumurile publice.
În interpelarea transmisă deputatului social-democrat, MAI prezintă și o situație, pe fiecare județ în parte, a accidentelor grave care au avut loc în perioada 30 iunie 2021 – 30 iunie 2024. Potrivit documentului, la nivel național au avut loc, în ultimii trei ani, 396 de accidente grave cu trotinete electrice. În aceste accidente au murit 24 de persoane și peste 370 au fost rănite grav.
Cele mai multe accidente grave (187) au fost în București, unde au murit trei persoane. Tot trei persoane au murit și la Cluj, unde au fost înregistrate în perioada de referință 28 de accidente grave. În județul Arad au fost două accidente mortale (9 în total), iar în fiecare din județele Vâlcea, Vaslui, Teleorman, Prahova, Mureș, Mehedinți, Ilfov, Iași, Gorj, Giurgiu, Dolj, Covasna, Brăila și Bacău a murit câte o persoană.
În privința persoanelor rănite grav, după București (184) și Cluj (35), cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Mehedinți (16), Brașov (12), Vaslui (10), Mureș (10), Iași (10), Galați (10), Bihor (9). La polul opus sunt județele în care nu au fost înregistrate accidente grave de trotinetă: Buzău, Ialomița, Olt, Tulcea.
Mai multe detalii pe libertatea.ro.






