Un echipaj de jandarmi aflat ieri în patrulare pe strada Hărmanului din municipiul Brașov a observat într-o stație de autobuz o geanta aflată pe bancă fără a fi vreo persoană lângă ea. Jandarmii au verificat geanta în care se aflau mai multe articole sport, un portofel cu o suma de aproximativ 160 lei, dar și un card bancar cu ajutorul căruia au reușit să identifice proprietara genții și astfel au putut lua legătura cu ea pentru a-i înapoia bunurile.
„Ne plac întâmplările cu final fericit ca aceasta, dar în același timp dorim să transmitem recomandarea ca cetățenii să acorde o mai mare atenție bunurilor proprii pentru a nu risca să le piardă sau să fie victimele unor eventuale furturi.”, au transmis jandamii brașoveni.






