- Grupul braşovean Sergiana, o afacere de familie pornită în 1992, a ajuns la venituri de 500 mil. lei în 2023
- Fabrica de preparate din carne şi reţeaua de magazine înregistrează fiecare circa 120 mil. lei cifră de afaceri
- Celelalte businessuri au fiecare cam 20-30% din tot ce înseamnă veniturile grupului.
câtorva restaurante din portofoliu, extinderea reţelei de magazine cu preparate tradiţionale din carne şi instalarea de panouri fotovoltaice. Pe termen lung, familia de antreprenori se gândeşte inclusiv la deschiderea unui hotel.
„Odată la şapte ani, facem o renovare substanţială a fiecărui restaurant. Am renovat deja unul dintre ele, iar pentru un altul – cel mai vechi – vom începe în toamnă lucrările, investiţia fiind de câteva sute de mii de euro. Pe partea de magazine, am deschis deja două noi prăvălii în incinta hipermarketurilor Kaufland şi urmează o a treia, în Bucureşti, cu o investiţie de 100.000 de euro. Avem în derulare un proiect pentru modernizarea fabricii, suma totală fiind de 4 milioane de euro şi, de asemenea, ni s-au aprobat nişte proiecte şi pentru montarea sistemelor de panouri fotovoltaice, iar acolo investiţia se ridică la 3 milioane de euro“, a spus Diana Zahariea, directorul general al Sergiana Group, la emisiunea online ZF Braşov te inspiră!.
Sergiana este o companie de familie fondată de părinţii Dianei Zahariea împreună cu fraţii tatălui. Prima afacere deschisă a fost o brutărie, în 1992. A urmat în 1994 fabrica de preparate din carne, care este considerată nucleul a ceea ce înseamnă Sergiana astăzi.
Mai multe detalii pe zf.ro.






