Sociologul Alfred Bulai este implicat într-un scandal uriaș după ce mai multe studente de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) au dezvăluit că le-a hărțuit și abuzat sexual. După relatările cutremurătoare din investigația publicată de snoop.ro, comisia de etică a SNSPA a anunțat că Alfred Bulai urmează să fie retras din poziția de director al Departamentului de Sociologie, iar participarea la activitățile didactice să-i fie suspendată.
Firma lui Alfred Bulai a parafat contracte de 135.000 euro
Potrivit datelor consultate de FANATIK pe portalul sicap.ai, al achizițiilor publice, firma lui Alfred Bulai a parafat 24 de contracte între 2016 și 2024, valoarea totală a acestora fiind de 684.889 lei, adică aproximativ 135.000 euro. Ultimul contract, din 15 mai 2024, a fost semnat cu Academia de Studii Economice și a avut o valoare de 50.000 lei (10.000 euro).
Serviciul prestat de firmă este un sondaj de opinie în rândul companiilor IT – eșantion 1000 respondenți (colectare de date pe bază de chestionar). Pe 26 ianuarie 2024, AB European Research Grup SRL a parafat un contract în valoare de 17.500 lei cu Asociația Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov.
Mai multe detalii pe fanatik.ro.
Facem mențiunea că Asociația Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov este condusa de Dragos David, eternul șef de la cele doua agenții „gemene” din Brașov Agenția Metropolitană Brașov și Asociația Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov), cel care a fost uns politic pe funcție, dar fără rezultate remarcabile, comparativ cu ce realizări au alte județe din România.






