Oricât fug unii de răspundere, adevărul tot îi ajunge din urmă. Jocurile Olimpice de Vară (ediția a 33-a) încep astăzi, 26 iulie, odată cu festivitatea de deschidere (ora 20:30, în direct pe TVR 1). Din delegația României fac parte 106 sportivi, care ne vor reprezenta în întreceri la 17 discipline.
Mai multe detalii despre ceremonia inaugurală, una inedită, anunțată cu mult fast, însă și cu precauție, având în vedere contextul internațional, găsiți aici.
Cel mai important eveniment sportiv al lumii, Jocurile de acum ne oferă imaginea corectă, reală și realistă, cum preferați, a sportului brașovean și mai ales a clubului ce reprezintă, decadent în ultimii ani, municipiul Brașov. Gruparea sportivă susținută de o municipalitate (reședință de județ) cu cel mai mare buget din bani publici (peste 10 milioane euro!) din România, CSM Corona nu are niciun sportiv prezent în Franța, printre cei mai buni sportivi ai momentului din sportul mondial.
Vrem, nu vrem, acesta este adevărul și, totodată, cea mai bună dovadă că tot ce s-a întâmplat la Corona în ultimii 4 ani reprezintă o risipă iresponsabilă de fonduri publice fără măsură, care, din păcate, mai continuă vreo lună și jumătate, până când mercenarii bucureșteni conduși de Alexandru Dedu vor pleca acasă, de mână cu nesăbuitul primar care ni i-a adus pe cap.
Trist, însă adevărat. Ei, simbriașii – cu gologanii la purtător, municipiul Brașov cu bugetul ciuruit, Corona fără performanțe marcante, iar noi, iubitorii și consumatorii brașoveni de sport îi vom susține, privind spre Paris, din fața televizorului pe reprezentanții României legitimați la cluburi sportive din alte orașe. Din nefericire nu pe ai noștrii, pe ai Brașovului! Parcă ar fi fost altceva, nu-i așa?






