Nu cu mult timp în urmă, în luna februarie, Primăria Brașov a semnat contractul pentru realizarea unei grădinițe la Depoul de tramvaie din Tractorul. Bineînțeles că acest obiectiv nu putea fi realizat fără un drum de acces aferent, astfel că s-a ajuns la ceea ce-i place lui Coliban cel mai mult să facă și anume: un alt studiu de fezabilitate. Cu alte cuvinte, pentru realizarea studiului de fezabilitate aferent unui drum de 920 de metri pătrați, cu o lungime de aproximativ 75 de metri, administrația Coliban este dispusă să achite o suma de 78.500 de lei (fără TVA).
Primarul ales, George Scripcaru susține că acest studii de fezabilitate, de la prieteni, sunt cheltuiala preferată a lui Coliban.
„Pe ultima sută de metri, administrația USR e pusă pe cumpărături serioase de orice fel. Cel mai simplu de făcut sunt achizițiile de studii de fezabilitate direct de la firmele prietene, exact așa cum iei pâinea de pe raft la supermarket. Acum se cumpără un studiu pentru o stradă care, deși are doar 75 de metri, costă peste 93.000 de lei! Să reținem: atât costă studiul, nu strada!
Viitoarea stradă va asigura accesul la viitoarea grădiniță de la Depoul de tramvaie din Tractorul. Să ne amintim că șantierul grădiniței de aici a fost pornit în timpul campaniei electorale fără autorizație de construire, pentru că era important să vadă lumea că se face ceva, indiferent dacă era legal sau nu. Așa cum ne-a explicat Coliban, importantă este percepția creată, că doar nimeni nu scormonește să afle realitatea, deci bietul electorat trebuia dus de nas cu orice preț. Dacă oamenii nu au putut fi păcăliți atunci, măcar să le cheltuiască banii acum, cât mai poate…
De altfel, schema a fost testată și acum două săptămâni, când s-au cheltuit 78.000 de lei pe un studiu de fezabilitate pentru 113 metri de stradă în Noua! Doar că de data aceasta, s-a mărit tariful.
Așa cum spuneam, contractul se atribuie prin negociere directă firmei preferate, așa cum s-au derulat în ultimii ani mai toate achizițiile din primăria useriștilor.
Iar ca lucrurile să nu bată la ochi, zilele acestea se fac eforturi grele pentru transferul de urgență al unui domn de la finanțele publice, la Primărie, ca să cosmetizeze actele achizițiilor din ultimii 4 ani. Degeaba se chinuie, nu va rămâne nimic îngropat.”, a explicat George Scripcaru pe pagina sa de Facebook.
Foto: arhivă






