Jandarmii Grupării Mobile Brașov au identificat luni, 15 iulie, în localitatea Tărlungeni, o societate comercială care deversa deșeuri reziduale în râul Tărlung, poluând astea apele.
În urma observării firului de apă care se scurgea în râu, jandarmii au cercetat zona și urmând pârâul format au descoperit o societate comercială care deținea un bazin de ape reziduale.
„A fost anunțată Garda de Mediu iar la fața locului s-au prezentat reprezentanți ai Administrației Naționale a Apelor Române- Serviciul de Gospodărire a Apelor Brașov ( SGA), care au prelevat probe din mai multe locuri ale râului dar și din bazinul aflat pe proprietatea societății aparținătoare.
Pe toată perioada efectuării verificărilor jandarmii Grupării Mobile Brașov au acordat sprijin personalului SGA.
În urma probelor prelevate și a analizelor rezultate vor fi luate măsurile legale de către instituțiile abilitate.”, au transmis jandarmii brașoveni.






