Afară cod portocaliu de caniculă, în interiorul aeroportului la fel
Cei care tranzitează în această perioadă Aeroportul Otopeni, probabil că au sesizat situația deplorabilă a acestuia. Este inacceptabil ca temperatura din incinta aeroportului să fie mai ridicată decât cea de afară, în condițiile în care contractul cu firma care se ocupă de mentenanța la climatizare este semnat pe o sumă fabuloasă, peste 20 milioane de euro!
Deja este bine cunoscut faptul că, în urmă cu aproximativ o săptămână, o persoană a avut nevoie de îngriji medicale după ce i s-a făcut rău din cauza aerului sufocant din aeroport. Mai mult decât atât, nu s-a putut găsi un loc prielnic acordării de îngriji medicale fapt pentru care, pe podeaua aeroportului i s-a aplicat o perfuzie.
Apa mai scumpă decât în marile aeroporturi ale lumii
În timp ce în Dubai, în mijlocul deșertului o apă costă, în aeroport, 2,3 AED (adică undeva la 3 lei), pe Aeroportul Otopeni o apă este 10 lei! 10 lei la umilele automate, căci dacă vrei să îți aștepți avionul în timp ce te delectezi la masa unei cafenele din incinta aeroportului s-ar putea ca brusc, o cafea să devină mai rentabilă, căci este 25 de lei, în timp ce apa…
Cu alte cuvinte, dacă te mai apucă și foamea s-ar putea chiar să rămâi fără bani de vacanță, căci prețurile pentru o felie de pizza sa un sandwich pornesc de la 35 de lei.
Toaletele din spațiile publice mai curate decât cele din aeroport
În plin sezon estival, când aeroportul trece probabil prin cea mai tranzitată perioadă a sa, toaletele arată și miros mai rău ca oricând. Săpunul lichid sau hârtia probabil că trebuie să facă parte din bagajul călătorilor, căci cu siguranță va fi foarte greu de găsit în dotarea toaletelor.
Foto: Aeroport București






