Acasă Social Primăria Brașov a fost amendată cu 200.000 lei!

Primăria Brașov a fost amendată cu 200.000 lei!

0

Primăria Brașov a fost amendată cu 200.000 lei. Sancțiunile contravenționale au fost aplicate de către comisarii Comisariatului General al Gărzii Naționale de Mediu, pentru neîndeplinirea măsurilor legale dispuse, referitor la cele două depozite de deșeuri neconforme din Brașov, potrivit ASUM.ro.

La Brașov există două depozite de deșeuri neconforme care ar fi trebuit să fie închise până la 31 decembrie 2023. Cele două depozite sunt amplasate în municipiul Brașov, în zona Timiș-Triaj, str.Ciobanului FN, având o suprafață de aproximativ 130000mp. Cele două depozite sunt încadrate în clasa b, deșeuri nepericuloase. Depozitele nu sunt împrejmuite și nici nu există pază asigurată. Poți intra cu orice acolo, nu te deranjează nimeni. Proprietarul terenului este UAT Municipiul Brașov. Obligația legală de a închide aceste depozite revine UAT Municipiul Brașov. 

De neînțeles este faptul că, investit cu autoritatea Statului, primarul Allen Coliban, ignoră măsurile legale dispuse de către o altă instituție a Statului, așa cum este Garda Națională de Mediu. Care sunt consturile miserupismului primarului Allen Coliban? 200.000 lei, atât trebuie să suporte contribuabilul brașovean. O fi bine așa? Este acesta un exemplu de urmat?