Potrivit celei mai recente analize realizate de Storia.ro, în colaborare cu agenția de cercetare D&D Research, Brașov, Sibiu și Miercurea Ciuc sunt orașele cu cel mai ridicat nivel de liniște, în timp ce Alexandria, Suceava și Buzău se află la coada clasamentului. Studiul analizează percepția cetățenilor asupra nivelului de liniște în regiunile, orașele și cartierele în care aceștia locuiesc.
Cât despre regiunile din România, Transilvania este cea mai avantajoasă regiune din punct de vedere al nivelului de liniște, pe când Moldova se află la polul opus, potrivit studiului Storia.ro.
Așadar Brașovul a fost evaluat ca fiind cel mai avantajos oraș din România din punct de vedere al nivelului de liniște, localnicii acordându-i 65,73* din 100. În Brașov, cartierele cu cel mai ridicat nivel de liniște sunt Răcădău, Noua, Schei, Stupini și Avantgarden.






