Acasă Sănătate-Educație Farmaciile Help Net organizează activități de vaccinare împotriva gripei sezoniere în 47...

Farmaciile Help Net organizează activități de vaccinare împotriva gripei sezoniere în 47 de unități din țară

0

Farmaciile Help Net organizează activități de vaccinare împotriva gripei sezoniere în 47 de unități din țară, rețeaua de farmacii dispunând de stocuri suficiente de vaccin antigripal. Autoritățile de sănătate din România au declarat stare de alertă epidemiologică din cauza gripei, vaccinarea antigripală fiind cea mai sigură metodă de prevenție. Persoanele care doresc să se imunizeze împotriva virusului gripal au posibilitatea să se vaccineze într-un mod accesibil și sigur în farmaciile Help Net.

 

Județele în care farmaciile Help Net oferă serviciul de vaccinare sunt:

  • Municipiul București (7 farmacii);
  • Argeș (3 farmacii în Pitești);
  • Bihor (1 farmacie în Oradea);
  • Brăila (2 farmacii în orașul Brăila, 1 în satul Vărsătura);
  • Brașov (2 farmacii în orașul Brașov și 2 în localitățile Hărman, respectiv Ghimbav);
  • Constanța (10 farmacii în orașul Constanța și câte una în localitățile Năvodari, Techirghiol și Palazu Mare);
  • Dolj (1 farmacie în Craiova);
  • Galați (3 farmacii în orașul Galați);
  • Gorj (1 farmacie în Târgu-Jiu);
  • Hunedoara (2 farmacii în Deva);
  • Iași (5 farmacii în orașul Iași);
  • Ilfov (1 farmacie în Otopeni);
  • Timiș (2 farmacii în Timișoara, una în Giroc).

 

Adresele farmaciilor Help Net în care se realizează vaccinarea antigripală sunt disponibile la: https://www.helpnet.ro/centre-de-vaccinare-antigripala.

 

Un pacient care dorește să fie vaccinat în farmacie are nevoie de o prescripție medicală în baza căreia va putea achiziționa vaccinul. Vaccinul achiziționat i se va administra de către un farmacist cu pregatirea medicală necesară. Costul serviciului de vaccinare în farmacie este de 10 lei.

 

Cele 47 de farmacii Help Net incluse în acest program sunt prevăzute cu spații dedicate activității de vaccinare, care asigură siguranța și confidențialitatea procesului.