Rectorul Universității Transilvania Brașov, Ioan Abrudan este de departe una dintre personalitățile marcante ale județului Brașov. Este cel care a reușit să schimbe fața Universității Transilvania, să o ducă la un nivel la care puțini brașoveni au visat. Dacă înainte se zbătea în mediocritate, acum, instituția de învățământ superior se bate de la egal la egal cu marile universități din țară, pe multe dintre ele depășindu-le categoric pe diferite domenii. Pentru a afla cum este văzut rectorul și din exterior, am solicitat câteva puncte de vedere unor lideri locali, șefi de instituții și foști lideri ai studenților.
Are capacități profesionale, este un om cult, educat, manierat. Un om preocupat de universitate, de dezvoltarea acesteia. Este un ctitor. Ce a făcut în ultimii ani, a ridicat Universitatea Transilvania și din punct de vedere ștințific, sunt vizibile rezultatele. Chiar clădirea rectoratului, campusul, ce pot să spun decât că este un manager de o mare calitate. Este un vizionar, am mereu de învățat de la dumnealui. Colaborările pe plan național și internațional, ridicarea la ranguri unde nu multe universități din țară ajung, poziționează instituția la un nivel înalt. Să nu uităm că o universitate joacă un rol deosebit în urbe.
Nu trebuie uitată grija domnului rector față de angajați. Știu că a făcut o grădiniță pentru angajați. Recompensele pentru studenți cu burse, cu laptopuri, premierea șefilor de promoții. Putem vorbi mult despre omul Abrudan, profesionistul Abrudan. Numai dacă te apuci să citești ce a realizat, sunt pagini întregi. Este un element care adaugă plus valoare pe blazonul orașului. Nu este doar un bun profesor universitar, ci și un manager de calitate”, a declarat colonelul dr. Alexandru Keresztes, comandantul Spitalului Militar de Urgență ”Regina Maria” Brașov.
”Domnul Prof. Dr. Ioan Vasile Abrudan a reușit să promoveze o nouă viziune managerială în universitate. Managementul s-a axat pe promovarea cadrelor didactice debutante, susținerea performanței, precum și pe valorificarea și reabilitarea patrimoniului. Sub mandatele domnului rector Abrudan, Universitatea Transilvania a fost inclusă în cele mai prestigioase topuri mondiale, o performanță care nu e ușor de dobândit. Proiectele de dezvoltare trebuie să continue, deoarece aduc beneficii nu doar Universității, ci și comunității locale”, a spus
Dr. Mihai Bârsan, consultant politic, fost lider al studenților – reprezentant în Consiliul de Administrație.






