Acasă Local Primăria Brașov, un fel de ”Floricica dansatoarea” pe TikTok

Primăria Brașov, un fel de ”Floricica dansatoarea” pe TikTok

0

Primăria Brașov a ajuns o instituție de caterincă, furnizoare de glumițe de prost gust.

Cel puțin așa reiese din postările de pe TikTok, acolo unde un individ confundă contul unei instituții de stat cu cel al ”Floricicăi dansatoarea”. Cele mai multe postări nu au nicio legătură cu administrația locală, dar nici cu această comunitate brașoveană. Sunt doar niște tâmpenii debitate pentru o anumită categorie de urmăritori, fără o logică clară, fără conținut propriu care să ajute în vreun fel orașul Brașov. O caterincă ieftină cu un personaj sinistru care tot apare prin filmulețe.

Probabil că primarul Allen Coliban nu a înțeles unde lucrează și asociază indirect instituția cu manelele sau poantele de prost gust. Acesta nu pricepe că brașovenii nu plătesc taxe și impozite ca un astfel de individ să își posteze ”mufa” pe rețelele de socializare. Dacă vrea să își promoveze oamenii de partid ar putea ca să o facă pe conturi private, nicidecum pe contul Primăriei Brașov.

Dacă individul căruia nici măcar numele nu îl dăm pentru că nu merită promovat, vrea să fie vedetă, să facă aceste glumițe de doi lei pe conturile sale personale, nu pe canalele oficiale.

Culmea, cu un tupeu ieșit din comun, individul transmite și drept la replică, de parcă el reprezintă instituția în vreun fel în relația cu presa sau cu cetățenii. Chipurile ”datorită lui Brașovul are o imagine mai bună”. Pe bune? Extraordinar! Poate și demonstrează cum a crescut el imaginea orașului prin aceste tâmpenii postate.

Ce rol mai are purtătorul de cuvânt și în ce calitate a transmis drept la replică acest individ plătit cu bani publici să facă de râs orașul?

Cine este acest măscărici arogant cu pretenții de mare specialist în TikTok și cum de încă nu a fost dat afară din Primărie pentru derapajele administrative?

Omule, dacă încă nu ai înțeles, numărul de urmăritori nu reprezintă nimic, mai ales pe un astfel de canal. Și ”Floricica dansatoarea” are mulți urmăritori, dar asta nu înseamnă că e de bine. Depinde și cine sunt acele persoane, ce așteptări au de la o instituție cu pretenții, una care se vrea a fi model în România…

Articolul precedentVacanța artelor la muzeu continuă! Copiii au modelat în lut
Articolul următorCNAIR: Atenție! Există un portal neautorizat pentru achiziția rovinietei
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.