Duminică, 17 decembrie, la Sala Sporturilor, a avut loc evenimentul intitluat „Suflet de Campion și de Sărbători”.
Prin intermediul acestui eveniment s-a dorit să fie aduse împreună două lumi aparent diferite, cea a copiilor din medii defavorizate și cea a celor mai privilegiați, sub deviza că fiecare câștigător a fost, cel puțin o dată în viață, învins. Astfel, tinerii sportivi ai ACS Steagul Roșu Brașov au împărtășit bucuria sărbătorilor, oferind daruri copiilor.
La acest eveniment a participat și viceprimarul Brașovului, Sebastian Rusu, care a scris, pe pagina sa de Facebook, următoarele:
„În acest weekend, la Sala Sporturilor, s-a desfășurat un remarcabil eveniment intitulat „Suflet de Campion și de Sărbători”. Tinerii sportivi ai ACS Steagul Roșu Brașov au împărtășit bucuria sărbătorilor, oferind daruri copiilor din medii defavorizate.
Evenimentul care a marcat și sfârșitul acestui an, a fost deopotrivă o festivitate dedicată și micilor sportivi, care au fost distinși de către antrenorii lor pentru eforturile susținute în cadrul activităților sportive. Cu recunoștință, transmit mulțumiri către Dragoş Ivăncescu și Eduard Gherghe pentru invitația la acest frumos eveniment și îi felicit pentru întreaga inițiativă la care au participat, de asemenea, marile glorii ale echipei Steagul Roșu, foști fotbaliști care îi călăuzesc în continuare pe tinerii sportivi.
Mai mult, am participat cu drag la serbarea de sfârșit de an a Asociației Sport Club Juvenil Brașov. Este remarcabil faptul că aceasta se concentrează nu doar pe performanțe sportive, ci și pe dezvoltarea și educația integrală a tinerilor și copiilor prin volei. Astfel de evenimente subliniază importanța sportului în formarea caracterului și oferă o platformă pentru recunoașterea eforturilor depuse de antrenori și sportivi.
Felicitări domnului Raicu Viorel, antrenor emerit și președinte al asociației, pentru implicarea sa în promovarea voleiului, iar de asemenea doresc să îi mulțumesc pentru invitația la acest eveniment. Aceste inițiative contribuie la creșterea entuziasmului pentru sport și la construirea unei comunități unite în jurul valorilor sportive.”






