Acasă Social Biroul viceprimarului Sebastian Rusu a fost sigilat în această dimineață!

Biroul viceprimarului Sebastian Rusu a fost sigilat în această dimineață!

0

Nemulțumit de prestația colegului său, primarul Brașovului Allen Coliban, i-a trimis o înștiințarea viceprimarului Sebastian Rusu cu privire la faptul că biroul său va fi mutat din sediul Primăriei Brașov, la Cimitirul Municipal, începând cu 10 noiembrie.

De ce? Pentru că, după cum susține primarul, atribuțiile legate de administrația cimitirelor sunt în sarcina vicelui, motiv pentru care acesta ar urma să își desfășoare activitatea într-un birou aflat la câțiva pași de cimitir.

Viceprimarul a susținut încă de pe atunci că locul în care își desfășoară activitatea este mai puțin important și că își va putea continua treaba, indiferent de locul în care îi este situat biroul.

Eu aștept un act oficial, după care voi vedea ce am de făcut, dar nu mă deranjează acest lucru, nu mă sperie, nu am nicio problemă. Nu cred că este atât de important unde avem biroul, contează modul în care este făcut și dacă prin asta se vrea a fi o umilire sau o jignire la adresa mea, a familiei mele și așa mai departe”, a declarat Sebastian Rusu, într-o conferință de presă.

În această dimineață (21.11), viceprimarul Sebastian Rusu a fost surprins să-și găsească biroul sigilat de către Serviciul Administrativ, din cadrul primăriei, întrucât termenul de eliberare, stabilit de Allen Coliban, a expirat. Cu toate acestea, nu există o dispoziție în care să fie prevăzută această mutare. 

În acest sens, Sebastian Rusu, le-a transmis brașovenilor prin intermediul paginii sale de Facebook:

„Pentru a respecta memoria brașovenilor care se odihnesc în cimitirul municipal și pentru a veni în întâmpinarea familiilor acestora, am realizat zilele acestea o evaluare a problemelor cu care se confruntă administrația cimitirului.

Din păcate, cimitirul municipal a fost neglijat de-a lungul anilor și se află într-o stare destul de gravă, fiind deja ocupat în proporție de 90%. Încă de când mi s-a atribuit acest serviciu din cadrul RIAL, am semnalat această problemă și am căutat soluții. Conducerea actuală a primăriei, cei care au coordonat până acum această activitate, au ignorat profund această problemă.
De asemenea, au fost semnalate deficiențe în ceea ce privește administrarea spațiilor libere, iluminatul și curățenia.
Astfel, îi voi adresa o interpelare domnului Coliban cu privire la aceste aspecte și voi iniția o amplă acțiune de igienizare și curățenie în acest loc. Cei dragi nouă, care se odihnesc aici, merită respectul nostru!
Voi depune toate eforturile necesare pentru a aduce îmbunătățiri semnificative acestui loc sfânt, astfel încât să ofere un mediu demn și liniștit pentru cei care își vizitează și își aduc omagiul celor dragi, care se odihnesc aici!”