Acasă Actualitate Accident cu trei victime între Brașov și Timișul de Jos

Accident cu trei victime între Brașov și Timișul de Jos

0

Cu puțin timp în urmă, Serviciul Rutier Brașov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe DN 1, între Brașov și Timișul de Jos s-a produs un accident rutier.

”La fața locului, s-au deplasat organele de poliție și, din primele verificări, au stabilit faptul că în accidentul rutier au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.

În urma accidentului rutier, au rezultat trei victime, una dintre acestea, respectiv conducătorul autoturismului, fiind încarcerată pe locul stânga față, unde a primit îngrijiri medicale.

Cercetările sunt în curs de desfășurare în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Traficul rutier este blocat la acest moment, urmând a fi reluat după efectuarea cercetării la fața locului” au declarat reprezentantii IPJ Brașov.