Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliul Judeţean Braşov, şi col. Lucian Marciu, inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” al Judeţului Braşov, au anunțat că mâine, 21 decembrie 2022, va avea loc la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav evenimentul prilejuit de funcţionalizarea Punctului de Operare Aeromedical Braşov.
La eveniment vor fi prezenţi domnii Lucian Bode – Ministrul Afacerilor Interne, şi Raed Arafat – Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne din România, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Punctul de Operare Aeromedical Braşov va avea ca responsabilitate principală intervenţiile în zonele montane ale judeţului Braşov şi ale judeţelor învecinate, iar operarea va fi asigurată de Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General de Aviaţie – în calitate de operator aerian, şi de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, prin Unitatea de Primiri Urgenţe – în calitate de operator medical.
foto arhiva






