Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, azi, 18 noiembrie o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, ce vizează întreaga ţară, până pe data de 21 noiembrie, seara.
Conform prognozei, în intervalul 18 noiembrie, ora 18:00 – 21 noiembrie, ora 18:00, temporar, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 30 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp, cu precădere în zonele deluroase şi montane din vest şi sud-vest.
Vântul va prezenta intensificări la munte, în special pe creste, unde rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, mai ales în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, dar local şi în zonele joase de relief, cu viteze în general de 45 – 55 km/h. În jumătatea de nord a Moldovei și la munte va ninge și va fi polei.






