Municipalitatea brașoveană continuă investițiile în amenajarea spațiilor publice destinate familiilor și petrecerii timpului liber în aer liber. Au fost amenajate noi locuri de joacă pentru copii, iar zonele de picnic/relaxare din oraș au fost modernizate.
Pe strada Gospodarilor și pe strada Saturn au fost amenajate locuri noi de joacă pentru copii, oferind celor mici spații moderne și atractive în care să se bucure de activități în aer liber.
În același timp, parcurile Noua și La Iepure beneficiază de zone de picnic și relaxare reamenajate. Acestea sunt dotate cu mese, bănci acoperite și vetre de foc, facilități menite să le ofere brașovenilor condiții mai bune pentru petrecerea timpului liber alături de familie și prieteni.







