Acasă Social Hărmanul începe campania de colectare a crengilor. Prima acțiune are loc în...

Hărmanul începe campania de colectare a crengilor. Prima acțiune are loc în acest weekend

0

Locuitorii comunei Hărman pot scăpa gratuit de crengile rezultate din curățarea pomilor și a gospodăriilor, începând de mâine, 7 noiembrie. Primăria Hărman, în colaborare cu HIDRO-SAL COM, organizează o campanie de colectare a resturilor vegetale, programată în două weekenduri: 7–8 noiembrie și 14–15 noiembrie 2026.

Crengile trebuie scoase în fața porții și așezate ordonat, fără să blocheze trotuarul sau carosabilul. Echipele vor colecta exclusiv crengi, în limita a maximum 2 metri cubi de la fiecare gospodărie.

Pentru cantitățile care depășesc această limită, locuitorii pot transporta gratuit resturile vegetale la Stația de Sortare HIDRO-SAL, situată pe DJ 112D.