Acasă Regional Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, pe scena unui festival internațional din Egipt

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, pe scena unui festival internațional din Egipt

0
foto: Primăria Municipiului Sibiu
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu participă, în perioada 1–5 noiembrie, la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret de la Sharm el-Sheikh (SITFY), unde România este țară invitată de onoare. SITFY este o platformă de întâlnire și schimb de experiență pentru tineri creatori de teatru din întreaga lume, în special pentru cei proveniți din școli de teatru, universități și centre de formare în artele spectacolului.
Un moment special al acestei participări l-a reprezentat recunoașterea acordată actriței Diana Lazăr, care se numără printre personalitățile teatrale internaționale omagiate în cadrul ediției și premiată la ceremonia de deschidere.
Programul românesc, coordonat artistic de Constantin Chiriac, directorul general al TNRS, cuprinde spectacole, concerte, un masterclass, ateliere și întâlniri profesionale. Naționalul sibian va prezenta spectacolul „Puzzle”, în regia lui Ianoș Petrașcu, iar Grupul Iza va susține două concerte de muzică tradițională românească.
Participarea contribuie la promovarea culturii românești pe plan internațional și la consolidarea dialogului cultural dintre România și Egipt, în anul în care se împlinesc 120 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale.
Proiectul cultural este finanțat de Ministerul Culturii.