Primarul George Scripcaru i-a invitat pe brașovenii care dețin un loc de parcare rezidențial și nu au transmis încă documentele necesare actualizării bazei de date ca, începând de luni, să facă acest lucru prin intermediul aplicației care va fi lansată în zilele următoare.
În cazul în care sunt brașoveni care nu au cunoștințele tehnice pentru a încărca documentele în aplicația sau nu au dotarea tehnică necesară, primăria va înființa, de luni, mai multe centre suport în cadrul cărora aceștia, cu sprijinul unor operatori, își pot scana și încărca aceste documente în aplicație.
Aceste centre suport vor funcționa în terminalele RAT Poienelor, Saturn, Noua, Gării, Triaj Rulmentul, la sediul primăriei și la CATTIA.
„Începând de luni, 9 noiembrie, începem ultima etapă de actualizare a bazei de date cu deținătorii de parcări rezidențiale. Este vorba de cei care încă nu și-au depus documentele, dețin un loc de parcare și se încadrează într-una dintre aceste categorii: au domiciliul și mașina înmatriculată la adresa unde dețin locul de parcare; au domiciliul la adresa locului de parcare, dar mașina înmatriculată la altă adresă sau, cea de a treia categorie, au domiciliul unde este locul de parcare și au mașina în folosință, cu contract notarial, sau în leasing. Aceștia trebuie să încarce documentele în platforma pe care o vom lansa zilele următoare, astfel încă, până la sfârșitul anului să avem o imagine exactă a celor care dețin un loc de parcare în conformitate cu prevederile noului regulament. În cazul celor care nu au depus documentele necesare și nici nu le vor încărca în această etapă, locurile vor fi declarate libere și vor fi scoase la atribuire. Pentru persoanele care nu au posibilitate sa își încarce aceste documente, vom înființa de luni mai multe centre suport în cadrul cărora operatori îi vor ajuta să scaneze documentele și să le încarce în platformă. Bineînțeles că aceste centre vor avea un program decalat, astfel încât și cei care lucrează până la ora 16.00 să beneficieze de acest sprijin”, a precizat primarul George Scripcaru.
Actele necesare actualizării în această etapă: cartea de identitate cu adresa unde este locul de parcare (în cazul cărților electronice de identitate trebuie să prezinte și dovada domiciliului); talonul autoturismului înmatriculat în Brașov (în cazul contractului de leasing trebuie menționat în talon sau în contract că utilizatorul este din Brașov), cu ITP valabil; cartea de identitate a mașinii (pentru a se verifica lungimea) și RCA-ul. Dacă autoturismul este în folosință, trebuie să prezinte și contractul de comodat autentificat.
Actele trebuie încărcate în platformă, iar în cazul celor care vin la centrele suport, aceste vor fi vor fi scanate și încărcate în platformă cu sprijinul operatorilor.





