„POT să salvez PSD!” Așa s-ar putea numi noua strategie de recrutare a social-democraților, care par hotărâți să adune parlamentari de la alte formațiuni politice, indiferent de partidul pe listele căruia au ajuns în Parlament.
PSD s-a „întărit” cu cinci parlamentari aleși pe listele POT și SOS România. Este vorba despre Ionel Carp și Cristian Bem, aleși pe listele SOS România, dar și despre Valentina Aldea, Liviu Sorin Robe și Robert Daniel Ghiță, aleși pe listele POT, care au anunțat că se vor alătura grupului parlamentar PSD.
O adevărată infuzie de „valoare” pentru social-democrați! Când nu mai reușești să atragi electoratul, măcar să atragi parlamentarii altora. Nu contează că au candidat sub alte sigle și au cerut voturile românilor pentru alte proiecte politice. Important este să crească numărul parlamentarilor din grup!
Și să nu uităm că tot în grupul PSD a ajuns un alt „mare intelectual” al politicii românești: Ciprian Pintea, parlamentar ales pe listele POT, condamnat la un an și cinci luni de închisoare cu suspendare. Același politician care a ajuns în atenția publică după ce în CV-ul său, la capitolul studii, apărea numele unei platforme matrimoniale. Dar, la PSD daca nu ai o condamnare de câțiva ani, degeaba ești parlamentar. Marian Neacșu este cel mai bun exemplu. Cu cât ai condamnarea mai mare, cu atât ajungi mai sus pe funcții.
Acesta este PSD în 2026! Un partid care a avut cândva în rândurile sale oameni cu pregătire, experiență și greutate politică, dar care astăzi pare tot mai preocupat să își completeze efectivele cu parlamentari proveniți de la alte formațiuni.
De la partidul oamenilor cu experiență politică la partidul care adună tot ce prinde prin Parlament.
Iar întrebarea este simplă: PSD chiar crede că se consolidează politic prin asemenea transferuri sau doar își mărește artificial grupul parlamentar?
Pentru că, uneori, cantitatea nu are absolut nicio legătură cu valoarea!






