Acasă Local Accident cu trei vehicule în Brașov! Ambulanță aflată în misiune, cu pacient...

Accident cu trei vehicule în Brașov! Ambulanță aflată în misiune, cu pacient la bord, implicată într-o coliziune cu un autocar și un autoturism!

0
foto: arhivă

Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule s-a produs în urmă cu puțin timp pe strada Hărmanului din municipiul Brașov. Potrivit informațiilor transmise de pompieri, în eveniment au fost implicate un autocar, un autoturism și o ambulanță aflată în misiune, care transporta un pacient.

Din primele informații, în urma accidentului a rezultat o victimă.

La locul evenimentului au fost mobilizate autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SMURD.

Echipajele de intervenție acționează pentru acordarea asistenței medicale victimei și pentru asigurarea măsurilor de siguranță în zona producerii accidentului.

Deocamdată, nu au fost comunicate informații despre starea victimei sau despre împrejurările în care s-a produs coliziunea.

Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să ofere informații suplimentare.

Imagine din arhiva