Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a urcat pe locul 8 în clasamentul național al traficului de pasageri, în trimestrul al treilea din 2026, devansând aeroporturi precum cele din Sibiu, Târgu Mureș, Bacău și Oradea. În perioada iulie-septembrie, aeroportul brașovean a înregistrat 192.058 de pasageri, iar bilanțul primelor nouă luni a ajuns la 464.248 de persoane.
„În intervalul iulie-septembrie, am totalizat 192.058 persoane care au călătorit spre şi dinspre Braşov utilizând infrastructura aeroportuară a celui mai tânăr aeroport al României şi în fiecare din aceste luni ne-am menţinut pe cea de-a opta poziţie.
Totalul nostru pe primele 9 luni atinge 464.248 de pasageri.
Sunt mândru de acest obiectiv îndeplinit, de acest vis devenit realitate, al cărui nume este GHV – Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav.
Reuşita noastră se datorează în primul rând vouă, brașovenilor și turiștilor care alegeți zi de zi serviciile noastre, dar și echipei de profesioniști care lucrează neîncetat pentru ca fiecare zbor să se desfășoare în deplină siguranță și în cele mai bune condiţii.”, a eplicat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.






