Surse! Tensiunile cresc în interiorul USR Brașov, după ce mai mulți apropiați ai conducerii organizației au ajuns în consiliile de administrație ale unor societăți de stat. Mai mulți membri ai partidului sunt nemulțumiți de faptul că funcțiile bine remunerate ar fi împărțite în același cerc restrâns de persoane, în timp ce membrii cu vechime din organizație ar fi ținuți departe de pozițiile importante.
Chiar dacă nemulțumirile nu s-au transformat, deocamdată, într-o revoltă deschisă, discuțiile din interiorul organizației ar indica existența unor tensiuni tot mai mari. Potrivit informațiilor obținute de Transilvania365, unii membri vorbesc despre existența unei adevărate „caste” în USR Brașov, în care aceleași persoane beneficiază atât de mandate în Consiliul Local sau Consiliul Județean, cât și de numiri în consiliile de administrație ale societăților de stat.
În centrul nemulțumirilor se află gruparea asociată liderului Ambrozie Dărău acuzat de unii membri că ar controla accesul la funcțiile importante din organizație.
Aceiași oameni, aceleași funcții! Restul membrilor, buni doar la muncă?
Una dintre principalele nemulțumiri privește promovarea repetată a acelorași persoane. Membri cu vechime în partid susțin că, deși în organizație există oameni competenți, cu studii și experiență profesională, aceștia nu ar beneficia de oportunități reale de promovare.
În schimb, persoane precum Alexandru Gheorghe și George Boroda sunt indicate de contestatari drept exemple ale celor care ar beneficia constant de susținerea conducerii.
Nemulțumiții consideră că numirile în consiliile de administrație ar trebui făcute pe baza competenței și a unei competiții reale, nu în funcție de apropierea față de liderii organizației.
Situația este cu atât mai controversată cu cât USR a criticat ani la rând PSD și PNL tocmai pentru practicile de promovare politică în instituțiile statului.
Acum, potrivit propriilor membri nemulțumiți, organizația brașoveană ar fi ajuns să reproducă exact mecanismele pe care le condamna în trecut.
Femeile din USR Brașov, ținute departe de locurile eligibile pentru Parlament?
O altă nemulțumire privește reprezentarea femeilor în funcțiile politice importante.
În interiorul organizației există critici potrivit cărora femeile ar fi fost plasate, la ultimele trei alegeri parlamentare, pe poziții fără șanse reale de a obține un mandat, în timp ce locurile eligibile ar fi fost rezervate acelorași lideri.
Dacă această situație se confirmă prin analiza listelor electorale, ea ridică întrebări serioase despre egalitatea de șanse promovată public de USR.
Mai mult, unii membri interpretează această practică drept o posibilă atitudine discriminatorie față de femeile din organizație.
Iar acum, nemulțumirilor exprimate de unele femei li s-ar adăuga și cele ale bărbaților cu vechime în partid, care consideră că nu au nicio șansă reală să avanseze dacă nu fac parte din cercul apropiat conducerii.
Proiectele membrilor, prezentate drept realizări ale consilierilor locali?
Acuzațiile nu se opresc la împărțirea funcțiilor.
Potrivit unor persoane din interiorul organizației, simplii membri care vin cu propuneri de proiecte ar fi îndrumați să le înainteze consilierilor locali.
Ulterior, susțin aceștia, proiectele ar ajunge să fie prezentate public drept inițiative ale aleșilor locali, fără ca autorii ideilor să primească recunoașterea cuvenită.
Practic, potrivit acestor relatări, unii membri ar fi buni pentru muncă, pentru campanii electorale și pentru promovarea partidului, dar nu și pentru funcții sau recunoaștere publică.
Foști membri acuză presiuni pentru atacarea adversarilor politici și a jurnaliștilor
Există și acuzații venite din partea unor persoane care susțin că au părăsit organizația după ce au constatat modul în care funcționa activitatea politică.
Acestea afirmă că tinerii ar fi fost criticați atunci când nu participau la atacurile din mediul online împotriva adversarilor politici.
Nici presa nu ar fi fost ocolită. Potrivit relatărilor respective, jurnaliștii care publicau materiale critice la adresa USR ar fi devenit ținte ale unor campanii de discreditare desfășurate de simpatizanți ai partidului.
Sunt acuzații grave, care necesită clarificări din partea conducerii organizației.
Se pregătește o revoltă împotriva conducerii USR Brașov?
Potrivit informațiilor ajunse la Transilvania365, mai mulți membri cu vechime ar lua în calcul contestarea actualei conduceri.
Aceștia ar fi nemulțumiți atât de numirile politice, cât și de lipsa unei competiții interne reale pentru funcțiile importante.
În opinia contestatarilor, practicile de promovare pe criterii de loialitate ar fi contribuit la slăbirea organizației și la pierderea încrederii unei părți a electoratului.De altfel, în ultimii ani, USR Brașov a pierdut oameni inportanți. Problemele ar putea deveni și mai complicate în perioada următoare. Pe măsură ce competiția pentru funcții se intensifică, iar rezultatele electorale limitează numărul pozițiilor disponibile, conflictele dintre diferitele grupări ar putea ieși la suprafață.
Revenirea Flaviei Boghiu complică socotelile liderilor?
Un alt element care ar putea schimba echilibrul de putere din USR Brașov este revenirea Flaviei Boghiu în prim-planul politicii locale.
Aceasta ar putea complica planurile actualilor lideri, Ambrozie Dărău și Allen Coliban, mai ales într-o organizație în care numărul celor care aspiră la funcții importante pare să fie tot mai mare.
Rămâne de văzut dacă nemulțumirile vor duce la o revoltă internă sau dacă actuala conducere va reuși să păstreze controlul asupra organizației.
Cert este că, dacă acuzațiile formulate de membrii nemulțumiți se confirmă, USR Brașov riscă să se confrunte cu exact problemele pentru care reprezentanții săi au criticat ani la rând PSD și PNL: numiri politice, promovarea apropiaților și lipsa competiției reale.
Iar întrebarea care se pune este simplă: USR Brașov mai este partidul care promitea competență și meritocrație sau a devenit o organizație în care funcțiile sunt rezervate unui cerc restrâns de privilegiați?
Rămâne de văzut!






