Acasă Actualitate Daniel Zamfir, una dintre surprizele plăcute ale noului Guvern! Politicianul care s-a...

Daniel Zamfir, una dintre surprizele plăcute ale noului Guvern! Politicianul care s-a luptat cu băncile pentru drepturile românilor, propus ministru al Economiei!

0

Daniel Zamfir este una dintre surprizele plăcute ale noului Guvern, după mulți ani în care la conducerea ministerelor au ajuns personaje fără experiență și fără rezultate concrete.

Propunerea lui Daniel Zamfir pentru funcția de ministru al Economiei reprezintă un câștig pentru România. Este un politician calculat, echilibrat, care cunoaște problemele românilor și care a demonstrat că poate duce o luptă dificilă împotriva unor instituții extrem de puternice.

Daniel Zamfir s-a remarcat în special prin lupta sa cu băncile, pentru apărarea drepturilor consumatorilor. A fost unul dintre cei mai vocali politicieni în această privință, promovând inițiative legislative menite să protejeze românii în relația cu instituțiile bancare. Și a obținut rezultate!

Este unul dintre puținii politicieni români care au demonstrat că nu se tem să intre în conflict cu interese economice puternice atunci când consideră că drepturile cetățenilor sunt încălcate.

Un politician capabil, calculat, care știe, cunoaște și, mai ales, vrea să facă lucruri concrete.  Din punctul meu de vedere, Daniel Zamfir ar fi trebuit de mult timp să facă parte din Guvernul României.

Din fericire pentru români, de această dată i se oferă o șansă.

România are nevoie de oameni pregătiți, nu de amatori instalați în funcții importante doar pe criterii politice. Românii s-au săturat de experimente, de miniștri care învață administrație pe banii contribuabililor și de promisiuni fără rezultate.

Daniel Zamfir poate reprezenta un câștig real pentru Ministerul Economiei și pentru Guvernul României. Are experiență politică, determinare și a demonstrat că știe să susțină interesele cetățenilor.

Rămâne să demonstreze că poate transforma această experiență și în rezultate concrete la conducerea ministerului.

Pentru că România nu mai are nevoie de vorbe, ci de oameni care știu și vor să facă treabă!